Bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină instituționalizată, găsit mort în cameră

Un bărbat din Bistrița-Năsăud, aflat în carantină instituționalizată, a decedat, miercuri. Acesta revenise, în urmă cu aproximativ două săptămâni, din Germania și ar fi trebuit să rămână în izolare la domiciliu, măsură pe care nu a respectat-o potrivit informațiilor transmise de Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud. Bărbatul a fost găsit mort de forțele de ordine care asigură paza clădirii în care sunt cazate persoanele aflate în carantină. Polițiștii au demarat o anchetă.

 

Este vorba de un bărbat în vârstă de 51 ani căruia i s-a impus măsura izolării la domiciliu ca urmare a revenirii în țară dintr-o călătorie internațională (Germania) în data de 22 mai, iar în data de 25 a aceleiași luni a fost constatată nerespectarea acestei măsuri, bărbatul fiind transportat de îndată în carantină sub pază. 

În această dimineață și la prânz, persoana respectivă nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locației de carantinare au încercat să ia legătura cu aceasta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reușit să stabilească un contact, forțele de ordine au recurs la intrarea forțată în camera acesteia. Bărbatul a fost găsit în stare de inconștiență, astfel că s-a efectuat un apel 112. Echipajele medicale care au intervenit la fața locului au constatat decesul acestuia„, au precizat reprezentanții Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud.

O echipă formată din polițiști de la Investigații Criminale și Criminalistic se află la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul. Totodată, va fi efectuată necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Menționăm faptul că bărbatul nu a semnalat autorităților în niciun moment probleme de sănătate, simptomatologie specifică CoVid-19 sau alte probleme. Ultima dată când s-a luat legătura cu această persoană a fost în seara de 2 iunie.

În funcție evoluția situației, vom reveni cu mai multe amănunte despre acest caz în momentul în care va fi definitivat raportul asupra decesului persoanei în cauză„, a mai precizat sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.