Bărbatul căzut de la etajul Secției Infecțioase a SJU Bistrița, a decedat

Bărbatul din comuna bistrițeană Telciu, care în urmă cu cinci zile a căzut de la primul etaj al Secției Infecțioasede a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița, a decedat. Sâmbătă dimineața, acesta a fost înmormântat de familie, în comuna Telciu.

 

Informația a fost confirmată de primarul comunei Telciu, Sever Mureșan. Potrivit acestuia decesul bărbatului nu ar fi survenit din cauza căzăturii.

Într-adevăr, astăzi a fost înmormântarea, la ora 11. Am participat și eu. Am înțeles de la familie, că omul a avut probleme pulmonare severe și nu ar fi decedat din cauza căzăturii„, a declarat pentru Realitatea de Bistrița, primarul comunei Telciu.

Accidentul s-a produs în noaptea de 11 spre 12 septembrie, chiar înainte de miezul nopții. Înainte cu circa o oră și jumătate de incident, bărbatului i-a fost administrat Diazepam injectabil pe fondul unei stări de agitație a acestuia. Bărbatul a fost găsit de către angajații spitalului jos, în curte. În salon, personalul medical a găsit materii fecale pe lenjeria de pat, dar și pe pervazul geamului.

Potrivit medicului de gardă, pacientul fusese internat de duminică (09.09.2018) în Secția Boli Infecțioase cu sindrom febril, fără probleme psihice cunoscute. Întrucât în cursul serii de 10.09.2018 a prezentat agitație, la ora 22:00, asistenta de serviciu i-a administrat Diazepam injectabil. La verificarea saloanelor de la ora 23:40, pacientul dormea. La administrarea medicației de la miezul nopții, acesta nu a fost găsit în salon, lenjeria patului și pervazul geamului prezentând materii fecale. Imediat s-a dat alarma, pacientul fiind găsit căzut în curtea unității„, arătau reprezentanții Spitalului Județean, după producerea accidentului.

Tot atunci, reprezentanții SJU Bistrița precizau că, în urma căzăturii, bărbatul s-a ales cu o fractură cervicală amielică.

Se pare însă că, organismul bărbatului nu a rezistat decât câteva ore și a pierdut lupta cu viața chiar a doua zi după accident.

Poliția a demarat o anchetă în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.