Bătrân din Bistrița-Năsăud, decedat după ce a căzut în albia unui râu

Un bărbat în vârstă de 73 de ani și-a pierdut viața, după ce a căzut în râul Bistrița-Bârgăului și a suferit un stop cardio-respirator. Incidentul a avut loc în zona Valea Pietroasei din comuna Bistrița-Năsăud. 

 

La locul incidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Prundu Bargaului și un echipaj de la SAJ BN, care au încercat să salveze viața bătrânului aflat în stop cardio-respirator. Din păcate nu au reușit asta.

„Echipajele medicale au găsit un bărbat de 73 ani, inconștient, scos din apa, în stop cardio respirator. Bărbatul a fost scos din apa de către aparținători acestuia, care au început manevrele de resuscitare pana au ajuns echipajele medicale. Acestea au continuat resuscitarea dar din păcate organismul bărbatului nu au răspuns manevrelor și medicul SAJ a fost nevoit sa declare decesul la locul evenimentului”, a transmis Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii anchetează împrejurările în care s-a produs incidentul.

„Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit pentru efectuarea de cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor în care o persoană a decedat.

Conform primelor date, un bărbat de 72 de ani, din Bistrița Bârgăului a fost găsit în albia râului Bistrița, în localitatea Bistrița Bârgăului. Din nefericire, acesta era decedat. În cauză urmează a fi dispusă necropsia cadavrului care va stabili cu exactitate cauza decesului.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.