Bistrițeni care nu au respectat carantina, amendați! Ce sancțiuni au mai fost aplicate de polițiști

În ultimele zile, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, de către agenți economici, organizatori de evenimente și cetățeni. Acțiunile au fost desfășurate și în scopul asigurării respectării normelor legale incidente domeniului și menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.

 

Astfel, au fost efectuate controale pentru verificarea modul de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, de către persoanele aflate în izolare/carantină. În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 114 persoane față de care a fost dispusă măsura izolării și 270 de persoane plasate în carantină la domiciliu.

De asemenea, au mai fost legitimate 477 de persoane, au fost oprite pentru verificări 282 de autovehicule și au fost efectuate controale și activități de informare la 117 societăți comerciale.

Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost aplicate 186 de sancțiuni, în valoare totală de peste 31.800 de lei. Din totalul acestora, 62 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020 în cuantum de 5.500 de lei, celelalte fiind pentru abateri la regimul rutier sau privind încălcarea unor norme de conviețuire socială.

Potrivit IPJ BIstrița-Năsăud, mai multe persoane nu au respectat măsura carantinării.

Astfel, la data de 3 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud au efectuat verificări cu privire la respectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare sau carantină la domiciliu.

Pe o stradă din orașul Năsăud, polițiștii au identificat un bărbat de 57 de ani, care nu respecta măsura carantinei, fiind depistat în apropierea locuinței.

La aceeași dată polițiștii din Secției 6 Poliție Năsăud au verificat la adresa declarată pentru efectuarea carantinei, în localitatea Coșbuc, un tânăr de 27 de ani. Acesta nu a fost găsit la locuință, fiind ulterior depistat în timp ce se deplasa spre Năsăud cu autoturismul personal, nerespectând astfel măsurile de carantină impuse.

La data de 4 decembrie, un echipaj mixt format dintr-un polițist al Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș și un jandarm au desfășurat activități pe raza localității Spermezeu, cu privire la persoanele aflate în carantină la domiciliu.

Un tânăr de 22 de ani din Spermezeu a fost depistat nerespectând măsura carantinei, nefiind găsit la adresa stabilită.

Conform Legii 55/2020 privind nerespectarea măsurilor privind carantinarea persoanelor, față de cele trei persoane au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 1000 de lei, fiind totodată înștiințat C.J.C.C.I. Bistrița-Năsăud cu privire la cele constatate de polițiști.

La activitățile desfășurate au participat, alături de polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud și polițiști locali, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.

Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică şi să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Polițiștii vor acționa în continuare pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente negative.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.