Jandarmii, poliţiştii, pompierii, reprezentanţii Instituţiei Prefectului, ai Centrului Antidrog şi cei ai Serviciului Anticorupţie Bistriţa au fost prezenţi miercuri, în mijlocul a aproximativ 500 de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional Liviu Rebreanu din municipiul Bistriţa.
La nivelul județului Bistrița-Năsăud, pe tot parcursul acestui an se derulează o campanie inițiată de Inspectoratul Județean de Jandarmi și intitulată ”MAI aproape pentru siguranţa cetăţeanului”. Aceasta reuneşte toate instituţiile Ministerului Afacerilor Interne de la nivel judeţean, scopul campaniei fiind de a creştere gradul de siguranţă prin informarea tinerilor, în special a elevilor de liceu cu privire la delincvenţa juvenilă şi victimizarea minorilor, din mediul urban şi mai ales cel rural, de pe raza judeţului.
În cadrul acestei campanii instituţiile partenere prezintă elevilor aspecte de interes privind atribuţiile şi modul de a accede în aceste instituţii, prin admiterea la unităţile de învăţământ specifice. Ulterior, au loc ateliere de prezentare a autovehiculelor şi materialelor specifice fiecărei instituţii implicate, pentru o mai bună cunoaştere a activităţii acestora.
Miercuri, campania a ajuns la Colegiul Național Liviu Rebreanu din municipiul Bistrița, iar elevii au avut șansa să afle informații utile despre actvitățile și misiunile în care sunt implicați angajații MAI direct de la ei.
Numărul participanților a fost unul impresionant – circa 500 de elevi au luat parte la activitățile programate în cadrul campaniei.
După prezentarea atribuţiilor fiecărei instituţii, a urmat în curtea liceului expunerea materialelor din dotarea fiecăreia, pe ateliere specifice: Pompieri-SMURD, Jandarmerie şi Poliţie.
Exercițiu demonstrativ, în cadrul campaniei ➡️ #MAI aproape pentru siguranța cetățenilor!
Publicată de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud pe Miercuri, 5 iunie 2019
Poliţiştii au prezentat în faţa elevilor şi un exerciţiu demonstrativ de recuperare a unor ostatici, iar angajații Antidrog le-au oferit elevilor posibilitatea de a proba ochelarii care simulează efectele consumului de stupefiante.
Campania ”MAI aproape pentru siguranța cetățeanului” se desfăşoară pe parcursul acestui an, iar partenerii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud în cadrul acestui proiect sunt: Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud, Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa al judeţului Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud.
FOTO/VIDEO: Instituția Prefectului județului Bistrița-Năsăud