Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism ”Micul Prinț” din Bistrița, reamenajat cu ajutorul JYSK România (FOTO)

În această toamnă, Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism “Micul Prinț” din Bistrița a fost reamenajat cu ajutorul companiei JYSK România, astfel încât copiii care vin aici și familiile lor să aibă un mediu plăcut în care să se dezvolte.

 

Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinț” din Bistrița este printre puținele centre din țară specializate în integrarea copiilor cu autism în învățământul de masă. Peste 100 de familii beneficiază de programele centrului „Micul Prinț”. De-a lungul timpului, aici au fost formate peste 250 de cadre didactice specializate în integrarea copiilor diagnosticați cu tulburări din spectrul autismului. Pentru ca terapia să dea rezultate, un copil are nevoie de 20-40 de ore de terapie pe săptămână. Costul terapiei pentru un copil poate ajunge la câteva mii de lei pe lună, în funcție de nevoile copilului.

Pentru a oferi condiții cât mai bune, centrul a fost reamenajat în totalitate, compania JYSK România oferind o mână de ajutor în acest sens.

”Acum câteva luni vizitam pentru prima dată Centrul „Micul Prinț” din Bistrița, unul dintre puținele centre din țară specializate în integrarea copiilor cu autism în învățământul de masă. Aici, peste 100 de familii iau parte la programe specializate, iar copiii fac ore și ore de terapie în fiecare săptămână. În această toamnă am reamenajat întreg centrul, astfel încât copiii care vin aici și familiile lor să aibă un mediu plăcut în care să se dezvolte” au scris pe pagina oficială de pe o rețea de socializare reprezentanții JYSK România, mesajul lor fiind însoțit și de câteva fotografii.

Pe lângă faptul că a asigurat dotarea completă cu mobilier a Centrului ”Micul Prinț”, JYSK România susține și prin finanțări diferite proiecte ale centrului.

Oricine poate susține activitățile derulate în cadrul Centrului ”Micul Prinț” trimițând cuvântul TERAPIE prin SMS la 8847 și donând 4 euro pentru integrarea unui copil diagnosticat cu autism.

Compania JYSK România a asigurat mobilierul și pentru casele de tip familial construite în județul Bistrița-Năsăud, fiind vorba despre case în care au fost mutați copiii din centrele de plasament.

FOTO: Facebook – JYSK România

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.