Colindătorii care nu au respectat restricțiile, amendați în noaptea de Ajun de jandarmii bistrițeni

Amenzi în valoare de aproximativ 6.000 lei și circa 20 de avertismente scrise au primit în noaptea de Ajun colindătorii din Bistrița-Năsăud care nu au respectat măsurile impuse de autorități în această perioadă de pandemie. 

 

 

Cu toate recomandările făcute de către autorități au existat și bistrițeni care au ținut neapărat să se întâlnească în grup mai mare de 6 persoane și să meargă la colindat, dar din nefericire s-au întâlnit cu jandarmii.  Opt persoane au fost sancționate cu câte 500 de lei pentru constituirea unui grup pietonal mai mare de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii.

De asemenea, tot în noaptea de Ajun jandarmii au mai depistat în aria de competență 7 persoane care mergeau la colindat cu toate că era trecut de ora 23.00. Cei în cauză au fost sancționați pentru nerespectarea măsurilor privind restricțiile de liberă circulație a persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, cu amenzi în valoare de 1.500 de lei și 4 avertismente scrise.

În Ajunul Crăciunului, jandarmii au mai aplicat sancțiuni pentru nerespectarea restricțiilor de liberă circulație, pentru nerespectarea măsurilor privind distanțarea fizică și protecția individuală.

În total au fost aplicate 29 de sancțiuni, astfel: 13 amenzi în valoare de 5.800 de lei și 16 avertismente scrise.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.