Comercianți din Bistrița-Năsăud, amendați cu peste 100.000 lei pentru ilegalități

Polițiștii bistrițeni au aplicat, joi, amenzi în valoare de peste 100.000 lei, pentru comerț ilicit sau evaziune fiscală. În total au fost controlați 41 de comercianți, oamenii legii aplicând 30 de sancțiuni contravenționale.

 

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au organizat și desfășurat, joi, acțiuni pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite din domeniul comerțului și prestărilor de servicii către populație.

Au fost efectuate controale și verificări de specialitate, în special în mediul rural. Activitățile au urmărit prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum și stabilirea originii produselor comercializate, în special a celor din carne, a lactatelor, a ouălor și a legumelor/fructelor și a modului de manipulare al acestora, urmărindu-se prevenirea unor abateri care pot dăuna sănătății populației„, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

Potrivit sursei citate, au fost verificați 41 de operatori economici, iar ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 30 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 101.500 lei. Din totalul sancțiunilor, 28 sunt prevăzute de legea privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și două sancțiuni sunt prevăzute de normele privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. De asemenea, a fost confiscat numerar în sumă de 681 lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.