Comisie pentru inventarierea tuturor terenurilor din vecinătatea Parcului Municipal din Bistrița

Administrația locală din Bistrița intenționează să extindă suprafața Parcului Municipal, în acest sens încercând să identifice terenuri situate în apropierea acestuia pe care ar putea să le achiziționeze. Pentru a inventaria toate terenurile din vecinătatea Parcului Municipal, Primăria Bistrița va înființa o comisie. 

În ședința ordinară a Consiliului Local Bistrița de joi, 28 martie, se află în dezbatere un proiect de hotărâre care vizează înființarea unei comisii pentru identificarea unor suprafețe de teren din vecinătatea Parcului Municipal, în vederea extinderii acestuia.

Din comisie vor face parte atât reprezentanți ai serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Bistrița, cât și din consilieri locali, care vor fi propuși și votați în cadrul ședinței de consiliu.

Comisia va proceda la identificarea tuturor suprafețelor de teren situate în imediata vecinătate a Parcului municipal Bistrița și va face propuneri cu privire la modalitățile de extindere a suprafeței parcului și va purta discuții și negocieri cu deținătorii acestor terenuri. Hotărârile comisiei vor fi supuse spre aprobare consiliului local al municipiului Bistrița” se arată în motivarea proiectului de hotărâre.

Parcul Municipal din Bistrița a fost amenajat încă de la începutul secolului trecut și se întinde pe o suprafață de aproximativ 6 hectare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.