Peste 200 de sportivi de la mai multe cluburi de taekwondo din țară participă, în acest final de săptămână, la o competiție organizată în Sala Polivalentă din municipiul Bistrița.
Bistrița găzduiește, sâmbătă, cea de-a VIII-a ediția a Concursului Național de Taekwondo Cupa „Ilyo Open”. La această competiție participă circa 200 de sportivi de la mai multe cluburi din țară.
Cupa ”Ilyo Open” este o competiție destinată tuturor categoriilor de vârstă: copii, cadeți, juniori și seniori
La deschiderea concursului a fost prezent și viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, care a ținut să felicite organizatorii, Clubul Sportiv Ilyo Bistrița.
De asemenea, viceprimarul a completat că în anii următori în Bistrița se va investi masiv în infrastructura sportivă. ”Este evident interesul copiilor pentru competiție și mișcare, iar acesta este un lucru minunat. Sportul înseamnă sănătate, disciplină, dar și un mijloc de dezvoltare a abilităților sociale. Așadar, categoric, vom investi masiv în infrastructura sportivă devenind un oraș magnet al competițiilor de acest fel, iar noul ”Complex Sportiv”, la care lucrăm împreună cu președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, va fi unul dintre cele mai atractive și dinamice locuri din oraș” a adăugat Niculae.
Competiția de la Bistrița se va desfășura pe tot parcursul zilei de sâmbătă și face parte din calendarul competițional al Federației Română de Taekwondo WTF.
FOTO: Cristian Niculae