Norica Nicolai îi cere lui guvernatorului Isărescu să facă publice condițiile plasării extrerne a rezervelor de aur ale României: „Nu las aurul într-o piaţă fără să câştig nimic”

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a solicitat sâmbătă, într-o conferință de presă susținută la Bistrița, guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, să facă publice condiţiile plasării în străinătate a rezervelor de aur ale României. Nicolai consideră că toate politicile monetare trebuie discutate cu Guvernul, iar  lipsa de transparenţă în legătură cu acestea a creat discuţiile referitoare la rezervele de aur ale României.

 

Eu ştiu foarte clar că noi avem o preocupare, pentru că noi am pierdut aurul României o dată în istoria noastră. Noi ştim foarte bine ce s-a întâmplat cu rezervele de aur din România. Nu vreau să se înţeleagă şi poate că este foarte bine să explicăm că aurul nostru, fiind la Bursa de la Londra, asta înseamnă o lipsă de respect faţă de Marea Britanie. Nu, piaţa de la Londra este o piaţă onorabilă şi decentă. Eu am o altă problemă cu această chestiune, care este problemă tipic românească: domnul Isărescu ne spune că doar Banca Centrală Europeană va zice ce va zice în ceea ce priveşte această situaţie. Nu, este o chestie de politică monetară. Lumea, pe de o parte, decide să şi-l ţină în ţară, pe de altă parte vrea să plaseze, dar, când plasezi, plasezi la termen şi cu dobândă. Eu îi cer domnului Isărescu să-mi spună, pentru că niciodată nu ştim de când aurul este plecat, ştim din luări de poziţie că a fost o perioadă în Elveţia, după aceea am aflat că este în Marea Britanie. E foarte bine să ne spună public: domnule, l-am plasat în cantitatea X în Elveţia pe acest termen, asta este dobânda pe care această ţară – că e al ei, nu al Băncii Naţionale, e aurul României – a obţinut-o. Dar lipsa de transparenţă în această decizie de politică monetară a creat această discuţie.

Eu vreau să discutăm această lege și să vedem cât este bine să lăsăm în țară,  dacă am câștiga ceva plasându-l în afară, dar nimeni nu știe de când e plasat, ce bani s-au obținut din acest aur. Nu vreau să îmi pun întrebări de nicio natură, dar vreau să știu clar care au fost condițiile acestui plasament„, a afirmat Nicolai, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Bistriţa.

Europarlamentarul a adăugat că nu s-are fi ajuns la discuții pe această temă dacă exista o informare foarte clară din partea BNR.

N-ar fi fost această lege, vă spun foarte sincer, dacă BNR venea şi spunea în rapoartele ei: am plasat la Londra, am obţinut atât. (…) Anglia este o formulă onorabilă, nimeni n-a pierdut vreodată din Anglia, dar noi nu ştim, practic, nici valoare, nici cu exactitate cantitatea şi nici cât s-a obţinut în aceşti 10 ani. Îmi pare rău, dar eu nu las aurul într-o piaţă fără să câştig nimic. Şi cred că ar fi şi un dezastru să mai aflăm că am şi plătit ca să ni-l ţină unii, că atunci mai bine îl ţineam aici, că tot nu mai dădeam niciun ban. Toate lucrurile acestea trebuie clarificate şi, după aceea, sigur, proiectul de lege este în Parlament, îl discutăm. Asta este o chestiune preliminară, deci eu nu îmi permit să am un punct de vedere până nu ştiu o realitate. Nici nu vreau să reacţionez populist, dar vreau o decizie echilibrată„, a explicat Norica Nicolai.

Europarlamentarul ALDE a susţinut că toate politicile monetare ale BNR trebuie discutate cu Guvernul.

Domnul Isărescu ne spune la ceas de seară că pe el nu-l schimbă decât Banca Europeană. Ei, ce să-ți spun!  Și că tot ce a făcut, a făcut în contextul legii… Politicile tale monetare, îți place, nu-ți place Guvernul, le discuți cu el. Plasarea unor fonduri și a unor bani în afară nu e o decizie pe care ți-o ia domnul Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, ci o iei tu acasă„, a spus Norica Nicolai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.