Copil de 9 ani, accidentat grav de un autoturism, pe DJ 172G, în Satu Nou

Un copil de doar 9 ani a fost lovit de un autoturism, pe DJ 172G, în localitatea bistrițeană Satu Nou. Starea copilului este gravă.

 

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud a intervenit la fața locului și a acordat primul ajutor victimei.

Copilul din accidentul de la Satu Nou se transportă la UPU Bistrița cu comă Glasgow 3, intubat, inconștient„, a transmis Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, copilul, care era pe o bicicletă, ar fi apărut brusc în fața mașinii de pe o alee, prin fața unui microbuz parcat, fără să se asigure.

„Conform primelor verificări, efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că pe drumul județean 172 G, în localitatea Satu Nou, un barbat de 29 de ani, din Petriș care conducea un autoturism pe direcția Satu- Nou spre Petriș, a acroșat și accidentat un copil de 9 ani care ar fi ieșit, pe bicicletă, de pe o alee din dreapta sensului său de mers, fără să se asigure corespunzător, prin fața unui microbuz parcat”, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru prelevarea de mostre care vor stabili alcoolemia.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările în acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.