Copil de 9 ani din Tiha Bârgăului, cu arsuri de gradul I și II pe mai bine de jumătate din suprafața corpului! Intervine elicopterul SMURD. Ce s-a întâmplat

Un copil de 9 ani din satul Ciosa, comuna Tiha Bârgăului, care se afla cu părinții în satul Lunca Leșului, a suferit arsuri de gradul I și II pe mai bine de jumătate din sprafața corpului, după ce ar fi stropit cu combustibil o grămadă de deșeuri, apoi le-a aprins, iar din neatenție, i-ar fi luat foc hainele. Salvatorii care au intervenit la caz au solicitat intervenția elicopterului SMURD care îl va transporta la un spital de specialitate.

 

 

Un copil în vârstă de 9 ani, din satul Ciosa, comuna Tiha Bârgăului, a suferit, miercuri, arsuri pe corp, după ce ar fi stropit cu combustibil o grămadă de deșeuri, după care le-a aprins, iar din neatenție, i-ar fi luat foc hainele.

La caz au intervenit un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

Copilul a fost preluat de echipajul SAJ și a fost stabilizat. Conform unei evaluări preliminare, acesta prezintă arsuri de gradul I și II pe mai bine de jumătate din suprafața corporală. A fost necesară intubarea acestuia. A fost predat echipajului de  terapie intensivă mobilă SMURD pe traseu, care ulterior l-a predat elicopterului SMURD pentru transportul la o clinică de specialitate (spitalul de arși) din Bucureși„, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud. 

Echipajul medical îl pregătește pentru a fi predat, pe raza localității Ilva Mică, într-o locație în care aeronava va putea ateriza elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Jibou din județul Sălaj.

Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs incidentul și au deschis un dosar penal de vătămare corporală din culpă.

Conform primelor date, astăzi, în jurul orei 12.00, în localitatea Lunca Leșului, un băiețel de 9 ani, din Ciosa, comuna Tiha Bârgăului, ar fi stropit cu combustibil o grămadă de deșeuri, după care le-a aprins, iar din neatenție, i-ar fi luat foc hainele, suferind astfel arsuri.

Copilul se afla împreună cu părinții în zona respectivă, unde desfășurau activități agricole.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă și vor stabili cu exactitate toate împrejurările în care a avut loc evenimentul„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.