Copilul de patru ani căzut marți într-un pârâu, găsit fără suflare

Copilul de 4 ani, căzut marți, într-un pârâu de pe raza localității Livezile, a fost găsit în dimineața zilei de miercuri, fără suflare. Căutările au fost efectuate de zeci de pompieri, polițiști și voluntari care au verificat atât malurile râului Bistrița, cât și cursul apei, intervenția desfășurându-se atât pe raza localității Livezile, cât și a municipiului Bistrița.

”Încă de la primele ore ale dimineții  au fost constituite echipe de căutare, pompieri militari și voluntari, dar și localnici, pe raza mai multor localități tranzitate de râul Bistrița. Copilul a fost găsit de aparținători în apă pe raza cartierului Unirea din municipiul Bistrița”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, însă medicii nu au mai putut face altceva decât să constate decesul copilului.

Reamintim că marți, un copil de patru ani a căzut într-un pârâu de pe raza localității Livezile din județul bistrița-Năsăud, echipajele de intervenție efectuând căutări inclusiv pe cursul râului Bistrița pentru a îl găsit pe micuț. Despe acest subiect, Realitatea de Bistrița a scris AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.