Cristina Iurișniți: Peste 2.100 de bistrițeni susțin prin semnătura lor campania #OameniNOI în politică

Peste 2.100 de bistrițeni susțin prin semnătura lor o noua campanie inițiată de USR #OameniNOI în politică, anunță deputatul Cristina Iurișniți. Prin intermediul acestei campanii, patru partide politice și 27 de organizații civice încearcă să propună Parlamentului schimbarea legii electorale, pentru a permite accesul în viața politică a unor oameni noi.

 

Deputatul USR de Bistrița-Năsăud, Cristina Iurișniți, spune că peste 2.100 de bistrițeni susțin prin semnătura lor campania #OameniNOI în politică. La nivel național au semnat pentru această campanie peste 104.000 de români.

„Peste 104.000 de români, din care peste 2.100 de bistrițeni, susțin deja prin semnătura lor campania #OameniNOI în politică, deși prin prisma complexității inițiativelor legislative, Oameni Noi a fost o campanie de strângere de semnături mai grea decât bine-cunoscuta campanie Fără Penali în Funcții Publice.

Proiectul OameniNoi este adus în atenția cetățenilor de către 27 de organizații civice și 4 partide politice noi și propune Parlamentului o modificare a legii electorale pentru a permite accesul în viața politică a unor oameni noi, în Camera Deputaților, în Senat, în Consiliile Locale și Județene cât și la Primării. Oameni noi nu atât prin vârsta lor biologică cât prin mentalitatea și integritatea lor, prin profesionalismul și implicarea civică responsabilă, oameni care au dovedit în profesia lor și în comunitate că sunt capabili să facă fapte bune și performanță”, spune Cristina Iurișniți.

Potrivit deputatului bistrițean, prin modificarea legii electorale se dorește alegerea primarilor în două tururi, eliminarea pragului la alegerile locale și europarlamentare, reducerea numărului de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri de la 1% la 0,1%, eliminarea plafonării artificiale a numărului de parlamentari pentru diaspora, vot liber pentru românii aflați în străinătate, votul preferențial pe liste de partid (liste deschise), prin care orice candidat de pe orice listă devine o opțiune pentru alegători și asigurarea unor alegeri corecte, prin legiferarea sistemului electronic de validare și urmărire a procesului de numărare a votului.

„Din ce în ce mai mulți români apreciază nevoia de legi electorale moderne și de împrospătare a mediului politic în condițiile în care partidele din vechea clasa politică a României ne-au lăsat niște legi electorale după chipul și asemănarea lor, politicieni corupți și legi care servesc doar interesul politicianului și nicidecum cel al cetățeanului.

Suntem siguri că aceaste inițiative legislative vor fi completarea inițiativei de modificare constituțională, Fără Penali în Funcții Publice, inițiative care vor readuce România pe drumul normalității”, mai spune Iurișniți.

Aleasa de Bistrița-Năsăud subliniază faptul că trebuie să se redea puterea votului cetățenilor și să fie crescut accesul fizic la vot și reprezentativitatea acestuia.

„Este inadmisibil ca un primar să fie ales dintr-un singur tur de numai 16% din cetățeni, așa cum este ales Primarul Capitalei și este chiar inadmisibil ca orice primar ales să nu obțină susținerea măcar a unei jumătăți dintre votanți, principiu de bază în orice democrație și situație în care se află chiar și Primarul Municipiului Bistrița și mulți alți primari din județul Bistrița-Năsăud”, exemplifică Cristina Iurișnți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.