Dacian Cioloș despre alegerea primarilor în două tururi de scrutin: Legea poate fi modificată de parlamentari și asumată politic

Președintele Partidului Libertate, Unitate şi Solidaritate – PLUS, Dacian Cioloș, a declarat, luni, la Bistrița, că varianta alegerii primarilor în două tururi poate fi realizată de parlamentari, având în vedere că PNL, ALDE, USR, PMP, dar și Pro România susțin acest proiect. El a mai explicat și de ce nu a dat o ordonanță de urgență privind alegerea primarilor atunci când era prim-ministru: un astfel de proiect trebuie asumat politic în Parlament, altfel poate fi atacat.

 

Dacian Cioloș a declarat, luni, la Bistrița, că atât timp cât a fost în fruntea Guvernului au fost modificate prin ordonanțe de urgență legi care permiteau buna funcționare a statului, nu modificări a modului este aplicată democrația. În ceea ce privește modificarea legii din perspectiva alegerilor locale, fostul premier a subliniat că aceasta trebuie asumată politic de parlamentari.

Niciodată nu îmi pare rău să respect democrația și cred că poporul ăsta o să se însănătoșească, când o să înțelegem că sunt niște lucruri de bun simț care trebuie respectate, pe care trebuie să ni le și asumăm. În 2014, partidele parlamentare au modificat legea electorală și s-au pus de acord și PNL și PSD și UDMR și cine o mai fi fost pe acolo, cu anumite modalități în care să aibă loc alegerile locale. Au negociat și au votat, că așa-i în democrație și așa e foarte bine, și au votat în Parlament, pentru că o lege care vizează alegerile nu se modifică printr-o ordonanță de urgență de un guvern tehnocrat. Se negociază politic și trebuie asumată politic. În 2016, unele partide și-au dat seama, probabil, de ce prostie au făcut și în loc să construiască o majoritate în Parlament din nou, să își asume politic, pentru că aveau mandat, ne tot spuneau nouă că noi nu am fost aleși și că ei au fost aleși. Noi am avut votul lor ca să ne instalăm ca și guvern. Păi, dacă noi am avut votul lor, de ce nu puteau ei cu votul lor să modifice legea respectivă care este o lege eminamente politică? Noi am modificat prin ordonanță de urgență legi care permiteau buna funcționare a statului, nu modificări a modului în care aplici democrația„, a declarat Dacian Cioloș.

Acesta a explicat că și în ipoteza în care ar fi modificat respectiva lege printr-o ordonanță de urgență, tot parlamentarii ar fi avut ultimul cuvânt.

Hai să spunem că făceam abuzul acela, că eu l-aș fi considerat un abuz, să modificăm prin ordonanță de urgență, noi un guvern independent, o lege care vizează modul în care au loc alegerile locale. Ar fi fost două situații. Sau exista o majoritate în Parlament care să susțină ceea ce noi am fi modificat, și-atunci dacă există majoritate de ce nu au putut modifica legea direct în Parlament, majoritatea aia? Sau ar fi existat în Parlament o majoritate împotriva a ceea ce noi am fi făcut și atunci ordonanța aceea putea fi anulată. Și vă spun niște lucruri care mi-au fost transmise de unii parlamentari: ai grijă domnule prim-ministru ce faci cu chestia aia, fiindcă ordonanța tot la noi ajunge. Și știți ce se pregătea? Dădeam ordonanța, probabil, organizam alegerile cu ordonanța modificată, ordonanța oricum era în Parlament, și imediat înainte de alegeri sau după alegeri majoritatea din parlament ar fi anulat ordonanța. Și cine era de vină pentru problemele create pentru modul în care se organizau alegerile? Guvernul tehnocrat! Deci, e foarte ușor să dai vina pe alții, că au pierdut alegerile pentru că nu m-am înscris eu nu știu unde, că nu am modificat eu suficiente legi, că am dat noi banii nu știu cui… Nu așa se guvernează țara asta pe termen lung! O guvernezi cu onestitate și cu profesionalism, și noi asta am vrut să aducem și atunci și asta vrem să aducem și acum„, a spus fostul premier.

În opinia lui Dacian Cioloș, alegerile locale pentru primari trebuie să se desfășoare în două tururi de scrutin.

Eu nu mi-am schimbat părerea. Atunci am spus că și eu cred că alegerile locale pentru primari trebuie să aibă loc în două tururi pentru că nu poți să ajungi în situația în care cu 10% din voturile alegătorilor ajungi primar și nu îți asumi responsabilitatea. Și vă dau un exemplu. Ieri (n. r. – duminică) am fost la Zalău. Primarul de acolo a fost ales cu circa 8.400 de voturi și colegii noștri de la PLUS au adunat peste 7.000 de semnături numai din Zalău, iar respectivul e primar pentru că a fost ales așa. Deci trebuie modificată legea și noi am propus în inițiativa civică “Oameni noi”, prin care ne propunem să modificăm legile electorale, inclusiv această modificare și o să o facem cel târziu când vom avea o majoritate în Parlament, dacă nu se va modifica până atunci. Eu aud și acum în Parlament vorbindu-se: PNL vorbește de două tururi, l-am auzit pe domnul Tăriceanu cu ALDE, cred că și domnul Ponta e în direcția asta, PMP la fel. Deci cred că s-ar putea discuta acum foarte serios și dacă parlamentarii își asumă în fapt ceea ce declară s-ar putea modifica până atunci și bine ar fi„, a liderul PLUS.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.