Dan Barna: ”Nu am nicio îndoială că referendumul va trece! Este unul dintre acele praguri pe care trebuie să le trecem ca să ne însănătoșim ca societate!”

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Bistriţa, că este convins că referendumul care va avea loc pe data de 26 mai, în același timp cu alegerile europarlamentare, va trece. Liderul USR consideră că ”acest referendum este unul dintre acele praguri pe care trebuie să le trecem ca să ne însănătoșim ca societate”. 

Într-o conferință de presă susșinută la Bistrița, Dan Barna a vorbit despre referendumul pe justiție din 26 mai, precizândă că Alianța 2020 USR – Plus va vota DA la referendum.

„Poziţia Alianţei 2020 USR PLUS este una explicită şi asumată foarte clar: un DA hotărât pentru cele două întrebări de la referendum, este un DA hotărât pentru apărarea Justiţiei pentru că în momentul de față România a ajuns aici pentru că suntem într-o criză morală în care condamnații ne explică că normalitatea este ca hoții să conducă statul. Ori ceea ce spune acest referendum și ce spune inițiativa Fără penali în funcții publice este că cei condamnați nu mai trebuie să poată conduce destinul României. Dacă nu l-am fi avut pe Liviu Dragnea în fruntea acestui stat, poate în ultimii doi ani și jumătate – trei ani discutam despre micii producători agricoli, despre traseele autostrăzilor, despre spitale, despre educație. Așa, România a fost ținută captivă timp de trei ani în dramele cu justiția ale lui Liviu Dragnea. Lucrul acesta nu mai poate să continue, de aceea le cer românilor și așteptăm de al ei să vină la vot și să voteze la referendum un Da foarte clar, pentru că este unul dintre acele praguri pe care trebuie să le trecem ca să ne însănătoșim ca societate. De asta sunt foarte optimist că referendumul va trece”, a declarat Dan Barna.

Liderul USR și-a exprimat și punctul de vedere cu privire la anularea mitingului electoral al PSD din Capitală. În opinia președintelui USR, PSD a luat această decizie „de frică”, după ce în mai multe zone ale țării social – democrații au fost huiduiţi de români.

De ce a renunţat PSD la miting? De frică, pentru că după ce în zonele unde credeau că se duc ca jupânii şi oamenii le cad la picioare, au văzut că cetăţenii sunt exasperaţi şi sătui de ceea ce se întâmplă de doi ani şi jumătate şi huiduie şi le reproşează, de fapt, că şi-au bătut joc de România, au înţeles că şi în Bucureşti ar fi avut exact aceeaşi soartă, pentru că, de fapt, România este exasperată de această non-guvernare PSD-ALDE, care aproape ne-a scos din Europa”, a completat liderul USR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.