Doi copii din Cușma, opăriți cu apă clocotită! Au ajuns la o clinică pediatrică din Cluj-Napoca

Doi copii din localitatea bistrițeană Cușma au ajuns la un spital din Cluj-Napoca, după ce s-au opărit cu apă clocotită. Copiii au suferit arsuri de gradele I și II A pe aproximativ 10% din suprafața corpului.

 

La locul incidentului au intervenit două echipaje SMURD, unul de prim ajutor și altul de terapie intensivă mobilă, care au stabilizat copiii, ulterior micuții fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bistrița.

Echipajele medicale au găsit la locul solicitării doi copii cu vârste de 5 ani (fetita), respectiv 12 ani (băiețelul), care prezentau arsuri de gradul II pe o suprafață de aproximativ 15 %, respectiv 10 % din corp. Erau stabili hemodinamic și respirator, au fost stabilizat de către echipajele medicale și transportați la UPU SMURD Pediatrie Bistrița pentru investigații și îngrijiri medicale”, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Medicii bistrițeni au decis să îi transfere pe copii la Cluj.

Starea de sănătate a celor doi minori de 5, respectiv 11 ani din localitatea Cușma, aduși astăzi (22 noiembrie) la UPU Pediatrie din cadrul Spitalul Județean de Urgență Bistrița prezentând arsuri cu lichid fierbinte, este stabilă. Copiii au suferit arsuri de gradele I și II A pe mai puțin de 10% din suprafața corpului, au o stare generală bună și vor fi transferați la Clinica de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din Cluj-Napoca pentru îngrijiri de specialitate„, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.