Doi șoferi din Bistrița-Năsăud, criță la volan! S-au ales cu dosare penale

Doi bărbați din Bistrița-Năsăud s-au ales cu dosare penale, după ce polițiștii i-au depistat, la finele săptămânii trecute, beți criță la volan. Valorile indicate de testările cu aparatul etilotest i-au șocat și pe oamenii legii.

 

 

Astfel, potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 11 iunie, un șofer de 32 ani din Lechința, a fost oprit de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 151 prin localitatea Lechința.

 

Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultând o valoare de 1,29 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, întocmit cu privire la fapta de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, urmând documentarea faptei.    

 

 

A doua zi, pe 12 iunie, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, au oprit pentru control, pe Drumul Județean 154, pe raza localității Bârla, un autoturism.

A fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 41 de ani din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că șoferul se află sub influența băuturilor alcoolice, rezultând o valoare de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul autoturismului a fost transportat la spital pentru recoltarea a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la fapta de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.