Zeci de copilași din municipiul Bistrița s-au întâlnit, sâmbătă, cu polițiștii rutieri care le-au oferit sfaturi utile în ceea ce privește respectarea regulilor de circulație în calitate de pietoni. Activitățile au făcut parte din campania ”Verde la educație pentru circulație” derulată pentru cea de-a șasea oară de Poliția Română în colaborare cu compania Lidl.
Anul acesta, în cadrul campaniei ”Verde la educație pentru circulație”, în parcarea celor trei magazine Lidl din județul Bistrița-Năsăud, polițiștii bistrițeni i-au învățat pe copii, atât teoretic, cât și practic cum să aibă singuri grijă de ei, ca pietoni în trafic.
Astfel, în prima parte, dedicată unei sesiuni teoretice, cei mici au aflat ce înseamnă fiecare semn de circulație și au primit informații esențiale pentru siguranța lor, ca pietoni.
În cea de-a doua parte, sesiunea practică, copiii au aplicat cunoștințele dobândite, printr-un joc interactiv de circulație rutieră. La finalul sesiunii practice, toți copiii participanți au primit premii din partea Lidl.
Este pentru al șaselea an consecutiv când Poliția Română și Lidl derulează campania națională „Verde la educație pentru circulație”. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și constă în lecțiile interactive de educație rutieră, organizate simultan în parcările magazinelor Lidl din întreaga țară.
Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învățarea și respectarea regulilor de circulație, pentru ca pe termen lung, numărul și gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicați și copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive.