Fata de 14 ani, accidentată pe o trecere de pietoni în cartierul bistrițean Viișoara, a fost transferată la Cluj

Adolescenta în vârstă de 14 ani care, marți seara, a fost accidentată de un autoturism pe o trecere de pietoni din cartierul bistrițean Viișoara a fost transferată, în cursul nopții, la Clinica de Chirurgie și Ortopedie Infantilă Cluj, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița.

 

În urma accidentului de aseară, din cartierul Viișoara al municipiului Bistrița, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița a ajuns o minoră în vârstă de 14 ani din Viișoara, cu multiple contuzii și escoriații, conștientă, stabilă hemodinamic și respirator, în stare de șoc.

A fost stabilizată și i-a fost administrat tratament de specialitate, iar în urma investigațiilor imagistice, a fost diagnosticată cu fractură de bazin minim dislocată, stabilă„, a precizat Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al SJU Bistrița.

Pentru supraveghere pe linie de ortopedie infantilă, medicii au decis transferarea minorei la Clinica de Chirurgie și Ortopedie Infantilă Cluj, unde a fost transportată în cursul nopții cu un echipaj de terapie intensivă mobilă.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.