FOTO: Accident într-o curbă periculoasă de pe DN 17C, în Dumitra! Patru persoane au ajuns la spital

Patru persoane au ajuns la spital, după ce au fost rănite într-un accident rutier care s-a produs într-o curbă deosebit de periculoase de pe DN 17C, în localitatea Dumitra, unde două autoturisme  au colizionat.

 

La locul accidentului a intervenit modulul SMurd de la Secția de Pompieri Năsăud. Echipajele de intervenție au găsit la locul solicitării  cinci persoane, conștiente, cooperante, în afara autoturismelor împlicate în accident.  

„Patru persoane au fost preluate și transportate la spital, cu leziuni ușoare care nu le pun viața în pericol. Pompierii militari au asigurat masurile de apărare împotriva incendiilor, deconectare borne de la acumulator și sablare carosabil”, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

La locul accidentului au intervenit și polițiștii Formațiunii Rutiere din cadrul Poliției Orașului Năsăud.

„Din primele verificări s-a stabilit faptul că un autoturism care circula pe direcția Dumitra-Bistrița într-o curbă deosebit de periculoasă a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus. 

Cei doi conducători auto, unul in vârsta de 33 de ani din Bistrița și celălalt de 34 de ani din Sigmir au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Au fost transportate la spital 4 persoane, respectiv bărbatul de 34 de ani și alte trei femei cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani, pasageri în același autovehicul”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate împrejurările producerii evenimentului rutier.

 

 

Imagine

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.