FOTO: Autoturism răsturnat la ieșirea din Beclean, pe DN 17. Două persoane, rănite

Un accident rutier a avut loc pe DN 17, la ieșirea din orașul Beclean spre municipiul Bistrița, unde un autoturism s-a răsturnat. Două persoane au fost rănite. 

 

În urmă cu aproximativ o jumătate de oră, un apel la 112 anunța un accident rutier care a avut loc pe DN 17, la ieșirea din Beclean spre Bistrița. Potrivit primelor informații, aparent două persoane erau încarcerate, dar conștiente.

Când salvatorii au ajuns la locul incidentului, cele două victime erau ieșite din mașină. Acestea au fost preluate de echipajele medicale și evaluate la fața locului. Acestea vor fi transportate la Centrul de Primiri Urgențe Beclean, pentru îngrijiri medicale.

Se pare că accidentul s-a produs din cauză că șoferița a pierdut controlul direcției.

Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a rezultat faptul că pe DN17, între localitățile Beclean și Șintereag, o femeie de 68 de ani din Oradea, care conducea un autoturism pe direcția de mers Dej-Bistrița, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu gardul unui imobil și s-a răsturnat.

Din accident a rezultat rănirea șoferiței și a unui pasager. Conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, fiind transportată la spital„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.