FOTO: Jandarmii bistrițeni, mesagerii Moșului pentru cele 4 familii din Șanț rămase în prag de iarnă fără case, dar și pentru 8 copii din Dumitra

Cele patru familii din comuna Șanț, care au rămas în urmă cu două luni fără case din cauza unui incendiu mistuitor ce s-a propagat de la o locuință la alta, au avut parte de o surpriză extraordinară în prag de Sărbători din partea jandarmilor bistrițeni. În numele lui Moș Crăciun, oamenii legii au ajuns și la o familie nevioașă  din comuna Dumitra, care numără 8 copii.

 

 

Jandarmii bistriţeni au fost mesagerii Moşului pentru cele patru familii care au rămas fără case în localitatea Şanţ, cu două luni înainte de Crăciun.

În urmă cu aproape două luni, a avut loc un incediu în urma căruia patru familii din localitatea Şanţ au rămas fără case, acestea fiind mistuite de flăcări în totalitate.  Oamenii au rămas fără case şi fără bunurile adunate o viaţă. Până acum autorităţile le-au asigurat prin diverşi sponsori bunurile de primă necesitate ca urmare toate cele patru familii au început să îşi reconstruiască casele. În prezent se doreşte finalizarea acoperişurilor, montarea de ferestre şi trecerea la amenajarea interioarelor.

Cea mai mare nevoie pe care o au acum sunt fondurile fără de care nu vor putea continua lucrările, ca urmare jandarmii le-au oferit şi o sumă de bani care să le fie de ajutor pentru lucrările care se derulează în această perioadă dar şi îmbrăcăminte de sezon şi alimente.,

Totodată, jandarmii bistriţeni alături de trei familii cu suflet din Bistriţa, s-au mobilizat şi pentru sprijinirea unei familii nevoiaşe din Dumitra. Cei doi soţi au de pregătit masa zilnic pentru cei 8 copii, cu vârste cuprinse între 1,6 luni şi 17 ani. Acestora, oamenii legii le-au adus puţină bucurie în pragul Crăciunului, odată cu toate bunurile donate: îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate sezonului rece, electrocasnice, alimente şi jucării.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.