FOTO: Mașină răsturnată pe DJ 151! Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au ajuns duminică dimineața la spital, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat pe DJ 151, în localitatea Sigmir. 

 

 

O mașină în care se aflau două persoane s-a răsturnat duminică dimineața pe DJ 151 la Sigmir. 

La locul accidentului au intervenit două echipaje de pompieri, un echipaj de prim ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD.

Una dintre victime a rămas blocată în mașină, fiind scoasă de echipajele ISU.

Ambele persoane au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale mai amănunțite, transmite ISU Bistrița-Năsăud. 

Potrivit polițiștilor, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum.

„Conform primelor date, șoferul, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 151, pe direcția Blăjeni-Sigmir, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul acestuia și s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul și o pasageră au fost răniți, fiind transportați la spital„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, astfel că îi vor fi recoltate probe biologice. Continuă cercetările în acest caz polițiștii Biroului Rutier.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.