FOTO: Peste 10.000 de copii din Bistrița-Năsăud și încă pe-atâția din Mehedinți, Sălaj, Sibiu, Suceava și Cluj primesc cadouri în cadrul acțiunii ”Camionul de Crăciun”

Peste 10.000 de copii din Bistrița-Năsăud vor primi cadouri prin intermediul acțiunii organizată de Tășuleasa Social în parteneriat cu Johanniter – Camionul de Crăciun, ajunsă la cea de a 18-a ediție. Camionul de Crăciun va ajunge și în alte județe, astfel că aproximativ 22.000 de copii se vor bucura de daruri.

 

Prin intermediul Asociației Tășuleasa, în Bistrița-Năsăud au ajuns 20 de camioane cu cadouri, însă doar nouă vor rămâne în județ, celelalte fiind trimise în Mehedinți, Sălaj, Sibiu, Suceava și în județul Cluj, zone în care Asociația Tășuleasa Social are proiecte, dintre care cel mai important este Via Transilvanica.

La Tășuleasa Social, timp de 18 ani, Crăciunul vine cu „camioanele”. Când o acțiune are deja o vechime așa lungă, ea devine parte din viața noastră. Camionul de Crăciun este acțiunea care a crescut mare organizația noastră, învățându-ne cum să ne organizăm și să gândim proiecte grandioase. Cu ajutorul acestuia am creat unul din cele mai importante proiecte și anume “Ziua bună! Ziua voluntarilor mici”. Copiii care primesc cadouri vor fi invitați să participe anul care vine la acest proiect, ce împlinește deja 6 ani. Camionul de Crăciun întâlnește și Via Transilvanica, celălalt proiect important Tășuleasa Social„, a anunțat asociația.

La acțiune s-au alăturat salvatorii bistrițeni, jandarmii și polițiștii sprijină, ca în fiecare an, acțiunile sutelor de voluntari români și germani, pentru ca fiecare cadou pregătit de copiii din Germania să ajungă la destinație.

Printre cei care vor distribui pachetele se află și Principele Nicolae și soția sa Alina, ambii voluntari ai Asociației Tășuleasa Social, dar care participă pentru prima dată la această acțiune.

Suntem pregătiți să împărțim cadouri de la “Camioanele de Crăciun” alături de Tășuleasa Social și die Johanniter„, a scris Principele Nicolae pe pagina sa de Facebook.

Alături de voluntari se află și prefectul Stelian Dolha.

Camionul de Crăciun al Tășuleasa Social a ajuns la cea de-a 18-a ediție anul acesta, iar la sărbătorirea majoratului acestei acțiuni au avut placerea să fie ajutați de Principele Nicolae și soția sa Alina.
În județul nostru au ajuns 10 camioane cu cadouri care astăzi vor face fericiți peste 10.000 de copii.
Dorim să mulțumim pentru sprijinul acordat acestei acțiuni forțelor de ordine (ISU, poliție, jandarmerie) care s-au mobilizat exemplar, însoțind camioanele cu cadourile trimise de copiii din Germania pe fiecare rută stabilită, dar îndeosebi domnului Alin Ușeriu pentru implicarea și devotamentul de care a dat dovadă de-a lungul anilor.
Prefectul județului, Stelian Dolha, este astăzi alături de sutele de voluntari pe traseu, sprijinindu-i în demersul lor„, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.