Accident în localitatea bistrițeană Beclean, la trecerea de cale ferata spre Nușeni, unde un TIR a fost lovit de tren. Circulația este blocată atât pe calea ferată, cât și cea rutieră. Din primele informații 5 persoane sunt rănite.

 

Un TIR a fost lovit de locomotiva unui tren personal cu două vagoane, în urmă cu puțin timp, în Beclean, la trecerea de cale ferată spre Nușeni, pe DJ 172 A. Potrivit primelor informații, în cele două vagoane ale trenului se aflau aproximativ 60 de persoane. Dintre acestea, 17 erau copii, care făceau parte dintr-un grup organizat.

TIR-ul transporta material lemnos, iar la o primă evaluare medicală, șoferul autovehiculului nu prezintă leziuni.
În acest moment sunt evaluate persoanele din tren. Cinci persoane din tren – trei adulți și doi copii, au suferit leziuni la nivelul membrelor, care nu le pun viața în pericol, fiind evaluate de echipajele medicale.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, în acest moment, circulația este blocată, atât pe calea ferată, cât și cea rutieră.
La fața locului, polițiștii de la Rutieră și cei de la Transporturi Feroviare din Beclean acționează pentru acordarea de sprijin victimelor. Vor fi efectuate cercetări care vor stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
UPDATE: 
Cele cinci persoane ( trei adulți și doi copii) care au avut nevoie de îngrijiri medicale vor fi transportate la spital: trei dintre acestea vor fi transportate la CPU Beclean şi două la UPU SMURD Bistrița.
UPDATE 2:
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, șoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea  bistrițeană Târlișua, nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când semnalele cu lumini roșii și sonore erau in funcțiune.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii de la rutieră și transporturi feroviare la fața locului, a rezultat faptul că, în orașul Beclean, un bărbat de 35 de ani din Tîrlișua care conducea un autotren, nu ar fi oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când semnalele cu lumini roșii și sonore erau in funcțiune, moment în care a fost accidentat de trenul regio 15.830 care circula pe relația Cluj Napoca-Bistrița.
În urma accidentului cinci persoane care se aflau în tren au fost rănite.
Atât conducătorul auto cât și conductorul trenului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
UPDATE 3:
În urma accidentului feroviar de la Beclean sunt în total 8 victime. Pe lângă cele cinci transportate deja la spital, alte două persoane au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, dar au refuzat transportul la spital. O altă victimă a ajuns la spital  – CPU Beclean – cu alte mijloace decât resursele medicale alocate la locul accidentului și cele două care au refuzat transportul la spital, transmite Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU BIstrița-Năsăud.