(FOTO/VIDEO): Ziua Jandarmeriei, sărbătorită la Bistrița

Ziua Jandarmeriei Române a fost celebrată, miercuri, pe Pietonalul Liviu Rebreanu din Bistrița printr-un ceremonial militar și religios. Pe 3 aprilie 1850, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi. Prin această lege, s-a dat statutul juridic armei Jandarmeriei şi s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

 

La evenimentul prilejuit de împlinirea a 169 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române au fost oficializate înaintări în grad și au defilat efectivele de jandarmi. Totodată, bistrițenii prezenți în număr mare, și mai ales copii, au putut vedea tehnica folosită de jandarmi în diferite misiuni, autovehiculele aflate în dotarea Inspectoratului, dar și câinii de serviciu ai acestora.

Sunt deja 169 de ani de când instituția Jandarmeriei a luat naștere în România, 169 de ani de istorie, de curaj, de dăruire și sacrificiu.  Cu un rol esențial în societatea noastră, Jandarmeria este unul din pilonii de bază ai siguranței și ordinii publice, având misiunea de a păstra acel echilibru care protejează drepturile, libertățile cetățenilor și ordinea de drept.
De-a lungul celor 169 de ani de activitate, misiunile Jandarmeriei s-au diversificat, aceasta fiind din ce în ce mai frecvent implicată în acțiunile de salvare a oamenilor și a protejare a comunităților în situații de urgență, jandarmii fiind, alături de pompieri, cei care intervin în cazuri de inundații, alunecări de teren, înzăpeziri sau misiuni de salvare montană.

Stimați jandarmi, ați ajuns la marcarea unei lungi tradiții instituționale, iar acest lucru vă responsabilizează cu atât mai mult să vă cunoașteți istoria, să acționați cu demnitate și echilibru, învățând din greșelile făcute și continuând nenumăratele lucruri bune pe care le-ați făcut pentru români. Eu vă sigur de întreaga mea susținere, pentru că îmi doresc ca o instituție a statului de drept cum este Jandarmeria Română să ocupe locul pe care îl merită cu adevărat în societate”, a transmis prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț.

Ceremonialul s-a încheiat prin defilarea jandarmilor pe acordurile Muzicii Militare a Garnizoanei Bistriţa, în aplauzele bistriţenilor.

În Bistrița-Năsăud, încă din anul 1923 existau posturi de jandarmi în cele mai reprezentative localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud printre care unul şi la Tihuţa.

Nici înfiinţarea Jandarmeriei Montane nu a fost un moment istoric de neglijat. Cu începere de la 20 mai 1929, se înfiinţa Legiunea de Jandarmi Rurali Năsăud, cu reşedinţa în Bistriţa, ce cuprindea 5 secţii şi 28 posturi. Dintre acestea făceau parte mai multe secţii situate la: Lechinţa, Năsăud, Şieu, Rodna dar şi Secţia de Jandarmi Bârgău (reşedinţa: Prundu Bârgăului) cu posturile: Prundu Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Tihuţa, Iad (Livezile) şi Satu Nou.

În anul 1948, existau la nivelul judeţului un număr de 130 de subofiţeri de jandarmi. Dintre aceştia un număr de 22 erau arondaţi Secţiei de Jandarmi Bârgău cu următoarele posturi: Colibiţa, Iad (Livezile), Josenii Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Măgura Calului, Prundu Bârgăului, Satu Nou şi Tihuţa.

La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, jandarmii bistriţeni contribuie substanţial, alături de celelalte structuri ale M.A.I. şi nu numai, la realizarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în municipiul Bistriţa, în oraşele Năsăud, Beclean în staţiunea balneară Sîngeorz-Băi, inclusiv în zona montană la Rodna şi Piatra Fântânele. Aceste posturi aduc o contribuţie însemnată în ceea ce priveşte asigurarea climatului de siguranţă a turiştilor în zona de munte, la combaterea contravenţiilor şi infracţiunilor sivice, prevenirii distrugerii mediului înconjurător  şi a ariilor protejate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.