FOTO/VIDEO: Bătrână de 83 de ani, suspectă de accident vascular cerebral, salvată cu șenilata

O femeie în vârstă de 83 de ani a fost evacuată de urgență cu ajutorul unei șenilate dintr-o zonă greu accesibilă din județul Bistrița-Năsăud, după ce a suferit un accident vascular cerebral. Bătrâna a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe SMURD, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

 

O evacuare de urgență a fost necesară pentru o persoană de sex feminin, octogenară, dintr-o zonă greu accesibilă, situată între localitățile Ilva Mică si Poiana Ilvei.

La fața locului au intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, SALVAMONT BN și un echipaj de pompieri cu autoșenilată.

Femeia în vârstă de 83 de ani a fost preluată cu ajutorul senilatei, iar paramedicii împreună cu personalul Salvamont au coborât-o pe un teren accidentat până la locul în care a ajuns ambulanta SMURD„, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Echipajele de salvare au găsit-o pe femeie semiconștientă și confuză. Se pare că aceasta prezenta semnele unui accident vascular cerebral.

Bătrâna a fost transportată la UPU SMURD Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.