Hai să dăm mână cu mână, cei cu inima română! Programul zilei de 24 ianuarie, Ziua Micii Uniri

La data de 24 ianuarie, se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor Române, eveniment cunoscut și sub numele de ”Mica Unire”, fiind considerat a fi primul pas pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Cu acest prilej, Instituţia Prefectului judeţului Bistriţa-Năsăud, împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Primăria municipiului Bistriţa şi Garnizoana Bistriţa, organizează, în data de 24 ianuarie 2019, o serie de manifestări dedicate acestei zile, când se vor împlini 160 de ani de la Unirea Principatelor.

Evenimentele dedicate Zilei Unirii Principatelor Române vor debuta la ora 12:00 cu un ceremonial militar – religios la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii din municipiul Bistriţa.

Se va acorda onorul militar și salutul „Drapelului de luptă” al unităţii, se va intona Imnul Naţional al României.

De asemenea, la statuia domnitorului se va depune și o coroană de flori, iar primarul Ovidiu Teodor Crețu va susține o alocuțiune.

Cei prezenți vor putea asista și la un spectacol susținut de Ansamblul ”Dor Românesc” și Ansamblul ”Cununa de pe Someș”. Acțiunile dedicate acestei zile se vor încheia cu defilarea gărzii de onoare și cu o horă a Unirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.