HHC România va mai construi încă două case de tip familial în Bistrița-Năsăud

Directorul regional al Hope and Homes for Children (HHC) România, Ștefan Dărăbuș, a anunțat marți că fundația va mai construi în Bistrița-Năsăud încă două case de tip familial, de data aceasta pentru copiii cu handicap grav, care sunt instituționalizați într-un centru de profil din municipiul Bistrița. 

 

Ștefan Dărăbuș, directorul regional al HHC România, a declarat că fundația va rămâne în Bistrița-Năsăud „până când nu va mai fi niciun copil într-un mediu instituţional”.

„De aceea am venit în urmă cu aproape 20 de ani, de aceea lucrăm împreună cu partenerii nostri. Atâta timp cât încă vor mai fi copii care își duc viața în medii instituționale noi o să fim aici, alături de partenerii noștri, să îi ajutăm să îi aducă în medii familiale. Avem un program de prevenire a separării familiale, care e puternic și care îl continuăm aici în Bistrița, mai ales că avem cu cine. Parteneri ca în Bistriţa în puţine locuri din ţară avem. E bine să ştii că lucrezi acolo unde e dorită implicarea ta ca organizaţie, acolo unde colegii tăi asistenţi sociali, psihologi vin şi au cu cine discuta şi au cu cine lucra şi vezi că sunt specialişti care într-adevăr vor să absoarbă o informaţie şi să o poată să o transfere asupra calităţii vieţii copiilor”, a precizat Ștefan Dărăbuș.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, cele două case de tip familial vor fi construite în comunele Budacu de Jos și Livezile, unde autoritățile locale au câteva terenuri disponibile.

Reprezentanții fundației HHC cu cei de la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Bistrița-Năsăud vor merge să vadă aceste locuri și eu cred că în foarte scurt timp vom demara construcția în parteneriat pentru celelalte două case de tip familial pentru copiii cu handicap grav„, a precizat Radu Moldovan.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.