În Bistrița-Năsăud, pneumonia a mai luat două vieți

Peste 300 de cazuri de pneumonie s-au înregistrat, săptămâna trecută, în județul Bistrița-Năsăud, doi dintre pacienți pierzându-și viața. Situația privind virozele respiratorii se menține la același nivel față de săptămâna precedentă, depășind 2.000 de cazuri și au mai fost înregistrate și șase noi cazuri de gripă. 

Potrivit informaţiilor date publicității de Direcţia de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în intervalul 11-17 februarie, în judeţ au fost înregistrate aproape 300 de cazuri de pneumonie, cu aproape 50 de cazuri mai mult decât în intervalul 4 – 10 februarie. În ultima săptămână, 46 dintre pacienţii diagnosticați cu pneumonie au avut nevoie de spitalizare. Cu toate eforturile medicilor, doi dintre aceștia au decedat, ei provenind din grupele de vârstă 50 – 64 de ani și peste 65 de ani.

De asemenea, în intervalul menționat, s-au înregistrat și șase noi cazuri de gripă, un singur pacient cu vârsta peste 65 de ani fiind internat în spital.

În ceea ce priveşte infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare, numărul acestora se menține ridicat, într-o singură săptămână, înregistrându-se aproape 2.500 de cazuri, cu 37 de internări. Cele mai multe viroze respiratorii au fost diagnosticate la grupele de vârstă 15 – 49 de ani și 5 – 14 ani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.