Încă o autospecială complet echipată, în dotarea Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud (FOTO)

 

Parcul auto al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud s-a mărit, în dotarea unității intrând încă o autospecială de intervenție tip C2, special echipată pentru echipajele care au în componență medic.

În cadrul Proiectului “Îmbunătățirea Capacității de intervenție la Urgențele Medicale, regiunea N-V”, aparținând POR 2014-20120”, derulat de Guvernul României prin Ministerul Sănătății, Departamentul pentru Situații de Urgență și IGSU, azi, SAJ Bistrița-Năsăud a mai fost dotat cu o autospecială de intervenție medicală, tip C2, special echipată pentru echipajele care au în componență medic”, anunță Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud.

Ambulanța este marca Renault, cu motor de 2.300 cmc și 170 CP, tracțiune față (4×2), având și o serie de facilități suplimentare, utile în activitatea de intervenție (extended grip, hill asistance, start/stop system, targa principală mobilă stg-dr pe soclu, etc.).

În prezent SAJ-BN deține două autospeciale tip C2: una Mercedes Sprinter, fiind în activitate din anul 2008, iar cea de a doua Volkswagen Crafter, primită în 2013.

La finele anului trecut, în Bistrița-Năsăud au mai sosit 5 ambulanțe de urgență tip B1/B2, tracțiune 2×4, Renault Master, subiect despre care Realitatea de Bistrița a scris AICI.

În plus, deputatul Ionuț Simionca a anunțat că în perioada următoare, în Bistrița-Năsăud vor ajunge încă 6 ambulanțe de tip B2 și A1/A2.

”Serviciul de Ambulanță Județean va avea o flotă de 12 ambulanțe noi, la care se vor adăuga și 11 autospeciale de intervenție pentru ISU”, a transmis deputatul bistrițean Ionuț Simionca.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.