Instalarea RMN-ului de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, pe ultima sută de metri

După ce la sfârșitul săptămânii trecute, reprezentanții Consiliului Județean Bistrița-Năsăud au anunțat că lucrările privind instalarea computerului tomograf (CT) în incinta Spitalului Județean de Urgență Bistrița sunt pe final, aceleași surse precizează că și lucrările privind amplasarea aparatului de rezonanță magnetică nucleară (RMN) sunt pe ultima sută de metri.

Pe lângă instalarea CT-ului, urmează ca în cel mai scurt timp să terminăm de instalat și RMN-ul la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, astfel oamenii vor beneficia de aceste dotări în cadrul spitalului” precizează conducerea Consiliului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.

Pentru buna funcționare a RMN-ului au fost necesare lucrări de reamenajare a circuitelor medicale de la parterul spitalului, lucrări cu o valoare de aproximativ 3,2 milioane lei, finanțare asigurată integral de la bugetul județean.

Cele două echipamente performante de investigații imagistice vor fi utilizate doar în cazul pacienţilor internaţi la secțiile Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Acestea au fost achiziționate de către Ministerul Sănătății printr-un program finanțat de către Banca Mondială, iar fondurile necesare pentru executarea lucrărilor de amenajare au fost alocate de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.