Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud a semnat un protocol de colaborare cu UBB Cluj – Extensia Bistrița

Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Ovidiu Frenț, a semnat, vineri, un protocol de colaborare între instituția pe care o conduce și Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – Extensia Bistrița. Scopul principal al acestei colaborări, care se întinde pe durata unui an, este eficientizarea relațiilor dintre cele două instituții.

 

A fost semnat protocolul de cooperare între Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud și Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – Extensia Bistrița, a anunțat prefectul Ovidiu Frenț, pe pagina de Facebook a prefecturii bistrițene.
Totodată, oficialul mai menționează că, protocolul are ca scop eficientizarea relațiilor între cele două instituții pe durata anului universitar 2019-2020, existând posibilitatea de prelungire a acestui termen prin act adițional.

Imagine
Obiective principale ale acestei colaborări sunt asigurarea resurselor umane, respectiv a celor materiale, a spațiilor și dotărilor pe care părțile le dețin pentru activități și manifestări de interes comun, cât și participarea la parteneriate de tip public-public și public-privat.
Protocolul se va concretiza prin activități comune în cadrul Comisiei pentru modernizarea administrației publice, participarea partenerilor la proiecte comune sau ale unor terți, stagii de voluntariat și de practică ale studenților, schimburi de analize și informări de specialitate, colaborarea specialiștilor celor două instituții la elaborarea unor strategii și studii, facilitarea unor relații și colaborări cu alte entități publice sau private.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.