Intervenție dificilă a pompierilor pentru a salva o vacă dintr-o râpă mlaștinoasă (FOTO)

O vacă a căzut în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o râpă mlăștinoasă de pe raza localității Mijlocenii Bârgăului, pentru salvarea animalului fiind solicitată intervenția pompierilor. Mai bine de două ore s-au chinuit pompierii să scoată animalul din mlaștină. 

 

Pompierii bistrițeni au avut parte de o intervenție mai puțin obișnuită, aceștia fiind chemați să salveze un animal care a căzut într-o râpă mlăștinoasă. Incidentul s-a produs pe raza localității Mijlocenii Bârgăului din Bistrița-Năsăud, în zonă intervenind un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Bistrița cu o autospecială pentru descarcerare grea.

Echipajul de Pompieri din cadrul Detașamentului Bistrița a lucrat mai bine de două ore pentru salvarea animalului, care era căzut într-o râpă mlăștinoasă.Pompierii au folosit un scripete manual pentru a putea extrage vaca, care era îngropată de jumătate în mlaștină”, precizează Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

FOTO: ISU B-N

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.