Întors din Austria, un bărbat din Bistrița-Năsăud ar fi trebuit să stea în carantină, dar a fost prins la o casă pariuri

Un bărbat din Bistrița-Năsăud, care s-a reîntors din Austria și ar fi trebuit să stea în carantină la domiciliu timp de 14 zile a fost depistat de jandarmi la o casă de pariuri din orașul Năsăud. 

 

 

Jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița au depistat un bărbat întors din Austria în aceste zile, care nu respecta măsura carantinării, conform prevederilor legale în vigoare. Acesta se afla alături de un prieten la o Casă de Pariuri din orașul Năsăud și a afirmat că nu a știut că trebuie să stea acasă timp de 14 zile pentru protecția lui și a celor din jur. Mai mult decât atât aceștia nu purtau nici masca de protecție.

Cei în cauză au fost sancționați cu amenzi în valoare de 3.000 de lei, astfel: 1.000 de lei pentru nerespectarea măsurii de carantinare, respectiv cu 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.

Reamintim tuturor faptul că nerespectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea COVID – 19 atrage după sine răspunderea contravențională conform legislației legale în vigoare.

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.