Ionuț Simionca: PMP se opune modificărilor la Codul fiscal pe care le pregăteşte Guvernul Ciucă

Partidul Mişcarea Populară se opune modificărilor la Codul fiscal pe care le pregăteşte Guvernul Ciucă (PSD – PNL – UDMR) prin care vor fi crescute anumite taxe şi impozite, va fi înjumătăţit plafonul pentru IMM-uri şi se vor elimina anumite facilităţi fiscale pentru microîntreprinderi, transmite Ionuț Simionca, secretarul general al PMP.

 
„Este o declaraţie de război pe care Puterea politică actuală o lansează clasei de mijloc din România. Patronii celor peste 700.000 de IMM-uri din România nu sunt oameni bogaţi, dar reprezintă fundamentul clasei mijlocii.
În esenţă, PSD și PNL  transmit prin modificările făcute că vor ca, în ţara noastră, să existe doar săraci şi bogaţi.
Problema este că aproape 70% din locurile de muncă disponibile sunt generate tocmai de aceste firme mici cărora statul le-a pus gând rău.
Spre exemplu, celor din HoReca, timp de doi ani de pandemie, Guvernele PNL le-au promis măsuri de corectare şi, drept răsplată că au fost cuminţi, se pregătesc să le mărească acum TVA-ul cu 4pp.
În cercurile olimpiene, formate din zei şi tiriplici, nu i-a trecut niciunui geniu prin cap măcar să-i cheme pe reprezentanţii antreprenorilor din România la o discuţie despre cum ar trebui să arate Codul fiscal.
Înăsprirea poverii fiscale pentru IMM-uri nu va face altceva decât să îngroape şi mai tare capitalul românesc şi mediul antreprenorial. Situaţia este şi aşa cruntă.
Ca dovezi:
 – în primele patru luni ale anului 2022, Numărul firmelor radiate la nivel național a crescut cu peste 6% până la 23.113 conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC);
  – în primele patru luni din 2022, încasările bugetare din impozitul pe profit au scăzut cu 18,8% faţă de acelaşi interval al anului 2021.
Un Guvern liberal ar fi trebuit să scadă taxele şi impozitele – aşa cum a propus PMP – şi să-şi concentreze eforturile pe investiţii şi pe sprijinirea antreprenorilor români”m spune Ionuț Simionca.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.