La 16 ani, prins de polițiștii bistrițeni, la volan! Acum este anchetat, și nu e singurul

Un adolescent de 16 ani din Bistrița-Năsăud are probleme cu legea după ce a fost prins pe drumul public, la volanul unui autoturism. Nu e singurul, fiindcă proprietarul mașinii știa că tânărul nu are voie să conducă.

 

Polițiștii Serviciului Rutier l-au depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe un tânăr de 16 ani din localitatea bistrițeană Livezile, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 172G, pe raza localității Dorolea. În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Totodată, polițiștii au constatat faptul că autovehiculul i-a fost încredințat spre conducere, de către o rudă, o femeie în vârstă de 23 de ani, din aceeași localitate.

Ambii s-au ales cu dosar penal.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea spre conducere a unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.