Loturile ISU Cluj și ISU Maramureș, câștigătoarele etapei zonale a Competiției naționale de descarcerare și prim ajutor

În perioada 19 – 20 iunie, municipiul Bistrița a găzduit etapa zonală a Competiției naționale de descarcerare și prim ajutor calificat. La acest concurs au participat loturi reprezentative ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din Regiunea Nord-Vest, pe primele locuri situându-se echipele aparținând ISU Cluj (descarcerare) și ISU Maramureș (prim ajutor). 

Salvatori din cadrul ISU Maramureș, Satu Mare, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj au luptat timp de două zile pentru a ocupa un loc în marea finală care se va desfășura, în acest an, în județul Dolj. Probele de concurs au constat în rezolvarea unor scenarii complexe, precum descarcerarea persoanelor din vehicule și acordarea primului ajutor calificat.

După susținerea probelor, clasamentul final al Competiției naționale de descarcerare și acordare a primului ajutor calificat faza a II -a a arătat astfel:

1. Descarcerare

  • Locul I – ISU Cluj
  • Locul II – ISU Satu Mare
  • Locul III – ISU Sălaj

2. Acordarea primului ajutor calificat

  • Locul I – ISU Maramureș
  • Locul II – ISU BISTRIȚA
  • Locul III – ISU Sălaj

Astfel, câștigătorii acestei etape vor merge mai departe și vor participa în marea finală ce va avea loc în județul Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.