Lovitură sub „centură” pentru primarul Ovidiu Crețu de la Radu Moldovan! Ce traseu pentru varianta de ocolire a Bistriței susține președintele CJ Bistrița-Năsăud

Președintele Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a declarat în ședința ordinară a legislativului județean care a avut loc miercuri, că este un susținător al centurii ocolitoare a municipiului Bistrița. Traseul pe care îl susține președintele Moldovan diferă însă de cel dorit de primarul Bistriței, Ovidiu Crețu. 

 

Consilierul județean liberal Eugen Curteanu i-a solicitat  președintelui Radu Moldovan informații legate de stadiul în care se află studiile de prefazilitate privind centura ocolitoare a municipiului Bistrița, în contextul în care legislativul județean a aprobat anul trecut finanțarea acestor documentații.

„Am aprobat finanțarea unor studii de prefezabilitate pentru centura municipiului Bistrița. Nu mai știm în ce stadiu se află și v-aș ruga să ne spuneți cum s-au derulat lucrurile în privința asta, a spus Eugen Curteanu.

În acest context, președintele Radu Moldovan a precizat procedura de licitație pentru atribuirea contractelor cu privire la întocmirea studiilor de fezabilitate a fost încheiată, însă contractele nu au mai fost semnate în condițiile în care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis să bugeteze și să realizeze acest proiect.

Din știința mea, era finalizat, dar nu erau semnate contractele sau nu erau date ordinele de începere pentru acele studii de prefezabilitate care au fost propuse de domnul Toniuc (n. r. – directorul executiv al Direcției de Dezvoltare Durabilă și Relații Externe din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud). L-am rugat să înceteze procedura de elaborare a acestor studii pentru că apăruse în buget decizia şi bugetarea de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a studiilor, documentaţiilor pentru centura municipiului Bistriţa„, a spus președintele CJ Bistrița-Năsăud.

Totodată, acesta a subliniat că intenționează să poarte discuții pe această temă cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi cu directorul CNAIR, Narcis Neaga, pentru a afla viziunile acestora în ceea ce privește centura ocolitoare a municipiului Bistrița, dar și să stabilească un traseu al drumului care să fie acceptat de bistrițeni.

Am văzut că este o dezbatere serioasă pe acest subiect. Imediat ce voi vedea lucrurile înaintate la CNAIR, vreau să am o discuţie cu directorul general Neaga şi cu domnul ministru Cuc, să vedem ce viziune au pentru că va trebui să alegem o variantă care să aibă acordul largii majorităţi vis-a-vis de locul şi traseul pe care va merge centura municipiului Bistriţa. Nu am detalii în momentul de față. Nu știu care sunt condiţionalităţile din punct de vedere legal, cât la sută din municipiul Bistrița ca domeniu cadastral trebuie să fie varianta pentru a fi numită centură ocolitoare a municipiului Bistrița, a spus Radu Moldovan.

Președintele CJ Bistrița-Năsăud a mai precizat că este un susținător al variantei Monariu – Budac – Jelna.

Vă asigur că e un subiect care mă interesează şi pe mine şi într-un termen rezonabil voi ajunge să port o discuţie cu directorul Neaga şi cu ministru Cuc să vedem ce viziune au, pentru că şi eu sunt un susţinător al variantei care o propune o majoritate largă a populaţiei, să încercăm să ducem această centură pe la Monariu – Budac – Jelna, să ieşim prin Livezile. Nu ştiu care sunt condiţionalităţile legale impuse de către Comisia Europeană pentru a finanţare astfel de tipuri de lucrări. Dar dacă va fi posibil un astfel de lucru, eu sunt un susţinător al acestei variante, de a o duce prin zona respectivă, a mai spus Radu Moldovan.

Trebuie precizat că varianta susținută de președintele CJ Bistrița-Năsăud este una din cele trei propuse în anul 2009 de proiectantul IPTANA și pe care pe care le-a prezentat Consiliului Local Bistrița.

Iată și care sunt acestea:

  • Varianta 1 Nord care urmăreşte traseul actualului drum de centură (str. Drumul Cetăţii), se înscrie pe la poalele Dealului Bisericii şi revine în DN 17 înainte de intrarea în localitatea Livezile, după intersecţia cu calea ferată Bistriţa-Prundu Bârgăului.
  • Varianta 2 SUD, care se desprinde din DN 17 în apropierea intersecţiei cu DN 15 A, ocoleşte localitatea Sărata, se înscrie pe coasta dealurilor ce mărginesc Valea Bistriţei, traversează DJ 173 C, continuă pe la poalele Dealului Codrişor, urmăreşte râul Bistriţa până după traversarea pârâului Ghinda, merge prin lunca Bistriţei şi revine în DN 17 înainte de intrarea în localitatea Livezile.
  • Varianta 3 SUD, care urmăreşte traseul viitoarei autostrăzi Dej – Bistriţa – Vatra Dornei, se desprinde din DN 17 în apropierea intersecţiei cu DN 15 A, se înscrie pe valea râului Şieu şi apoi pe cea a râului Budacu, trece pe lângă localităţile Budacu de Jos şu Jelna, traversează o succesiune de dealuri, coboară în valea Bistriţei şi debuşează în DN 17 după localitatea Livezile.

Varianta 2 SUD a fost și mai este încă aprig susținută de primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, în ciuda tuturor celor care au contestat acest traseu, chiar și în instanță. procesul a fost pierdut de municipalitate, întrucât traseul drumului străbătea o porțiune de 5 km de intravilan, zonă în care erau deja construite locuințe. Deși instanța a impus modificarea traseului, municipalitatea nu a respectat hotărârea judecătorească.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.