Luat în evidență pentru infracțiuni sexuale, un bărbat din Telciu a plecat în străinătate fără să anunțe autoritățile! Acum riscă iar închisoarea

Un bărbat din Telciu care a fost condamnat pentru infracțiunie sexuale și eliberat între timp, riscă să ajungă din nou la închisoare din cauză că a plecat în străinătate, fără să anunțe polițiștii din comună, obligație prevăzută de lege pentru toți agresorii sexuali înscriși în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, ieri, 11 ianuarie, în urma verificărilor efectuate de polițiști cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, polițiștii Secției 6 Poliției Rurală Năsăud s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 21 din Legea 118/2019 și au întocmit dosar penal în cadrul căruia efectuează cercetări.

Vizat de comiterea faptei este un bărbat de 43 de ani, din Telciu, condamnat pentru infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. În luna decembrie 2021, bărbatului i s-au adus la cunoștință obligațiile pe care le are în conformitate cu Legea 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

Acesta, deși avea obligația de a anunța în prealabil Poliția, în cazul efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu, mai lungi de 15 zile, ar fi plecat în străinătate, fără a anunța acest lucru.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările pentru documentarea faptei sub toate aspectele.

 

În 2011, bărbatul a fost reclamat la poliție de propria soție că acesta și-a violat fiica vitregă în vârstă de doar 9 ani. Bărbatul, prin folosirea de ameninţări şi profitând de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa, a întreţinut cu aceasta un act sexual oral. 

La acea vreme bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar mai apoi arestat preventiv. Ulterior a fost trimis în judecată și condamnat. 

 

 

Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor este operațional din iulie 2021 și este un instrument de prevenire și combatere a acestui tip de fapte. Odată cu operaționalizarea Registrului, toate persoanele aflate în evidențele cazierului judiciar cu astfel de infracțiuni și care îndeplinesc condițiile prevăzute în Legea nr. 118/2019 au fost înscrise și în Registru.

Registrul se constituie ca o evidență distinctă de cea a cazierului judiciar și reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni privind traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. Certificatul de integritate comportamentală este documentul eliberat persoanelor fizice care atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele înscrise în Registru cu privire la acestea.

 În Registru se ține evidența următoarelor persoane:

 

  • persoanelor fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal potrivit prevederilor Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile anterior enumerate, de către organele române competente;
  • persoanelor de cetățenie română, despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților centrale din celelalte state membre și a autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de acest fel;
  • persoanelor născute în străinătate, despre care s-au primit comunicări din partea autorităților competente ale altor state, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate și cu privire la care sunt date că se deplasează sau că se pot deplasa pe teritoriul României.

 

Persoanele înscrise în Registru au obligația de a se prezenta periodic la organele de poliție, pe raza cărora domiciliază sau își au reședința, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, pentru a comunica acestora informații relevante referitoare la profesia, meseria sau activitatea pe care o desfășoară, mijloacele de existență, persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact în mod direct și sistematic, unitățile de învățământ școlar sau preșcolar, taberele de copii, spitalele de copii sau orice loc frecventat în mod preponderent de copii, în care au avut acces în această perioadă,  adresa unde locuiesc și modalitatea de comunicare cu organele de poliție.

 

Persoanele înscrise în Registru au obligația:

  • de a anunța, în prealabil, organul de poliție pe raza căruia locuiesc, în cazul intenției efectuării oricăror deplasări din localitatea de domiciliu mai lungi de 15 zile, inclusiv cu privire la localitatea de destinație, scopul deplasării, perioada de deplasare și mijlocul de transport folosit;
  • de a se prezenta la organul de poliție pe raza căruia își stabilesc locuința, pentru a comunica despre aceasta și a fi luate în evidență, în termen de cel mult 3 zile.

 Nerespectarea obligațiilor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

 

 

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.