Patinoarul ICE Arena din fața Palatului Culturii nu a fost deschis pe 30 noiembrie

Patinoarul amenajat pe o suprafață generoasă din fața Palatului Culturii din oraș nu a putut fi deschis odată cu inaugurarea Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv, cu toată că, inițial, primarul Ovidiu Crețu anunța că pe data de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, se vor marca toate cele trei evenimente.

Iluminatul festiv în oraș a fost aprins joi seara, pornind chiar și luminițele cae formează o imensă cupolă deaspura patinoarului. Însă, cu toate acestea, patinoarul nu a fost deschis în ziua de 30 noiembrie, deoarece stratul de gheață nu era format.

Potrivit reprezentanților patinoarului ICE Arena, abia în noaptea de vineri spre sâmbătă a început să se formeze gheața.”Lucrările sunt aproape gata , iar gheata începe să se facă din noaptea asta! O să vă anunțăm data deschiderii pe Facebook” au scris pe rețeaua de socializare reprezentații ICE Arena.

Așadar, în acest an, patinoarul Ice Arena își va schimba locația, astfel că nu va mai fi amenajat în spatele Spitalului Județean de Urgență Bistrița, ci în zona din fața Palatului Culturii.

FOTO: Facebook – Cornel Ciocan, Patinoar Bistrița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.