Patru bărbați din Orăștie, reținuți de polițiștii bistrițeni, după ce au răpit o femeie dintr-o locuință din Sângeorz Băi

Patru bărbaţi din Orăștie, județul Hunedoara, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţiştii din Bistriţa-Năsăud, după ce ar fi răpit o femeie dintr-o locuință din orașul Sângeorz Băi. Femeia, originară tot din Orăștie, ar fi avut o relație cu unul din cei patru bărbați. Aceștia vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Sângeorz-Băi au intervenit ca urmare a unui apel 112, în care era sesizat faptul că doi bărbați ar fi răpit o femeie dintr-o locuință după care ar fi urcat-o într-un autoturism deplasându-se înspre Năsăud. La scurt timp, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năsăud au oprit în trafic un autoturism in care se afla o femeie în vârsta de 29 ani din Orăștie și 4 bărbați în vârstă de 27 ani, 26 de ani, 24 ani și respectiv 29 ani, toți din Orăștie, care au fost conduși la sediul poliției„, a anunţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au întocmit dosar penal în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsirea de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violențe, distrugere și violare de domiciliu.

În cursul zilei de azi, 27 iunie, cei patru bărbați au fost reținuți pentru comiterea infracțiunilor sesizate și au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud. Ei urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.