Patru bistrițeni, prinși în weekend de polițiști, fără permise sau băuți la volan

Patru bărbați din Bistrița-Năsăud au fost prinși, în weekend, la volan, fără a avea permis de conducere sau sub influența alcoolului. Cel mai în vârstă are 74 de ani și, deși ar fi trebuit să dea dovadă de înțelepciune, a demonstrat exact contrariul.

 

 

Astfel, sâmbătă, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean l-au depistat în trafic, pe DN 17, pe raza localității Șintereag, pe un tânăr de 18 ani care conducea un autoturism fără a deține permis de conducere, potrivit IPJ Bistrița-Năsăud.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, însă s-a dovedit că nu consumase alcool, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii i-au întocmit acestuia dosar penal și continuă cercetările pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.

 

Duminică 22 septembrie, trei bistrițeni au fost depistați cu nereguli.

Astfel, polițiștii de la Secția 5 Petru Rareș l-au prins pe un bărbat în vârstă de 74 de ani, din aceeași localitate, băut la volan.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

 

În aceeași zi, în alt capăt al județului, un alt bistrițean a fost prins conducând băut, dar și fără permis. Este vorba de un bărbat din Rodna, care conducea un ATV pe drumul public.

În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de aproape  0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că are dreptul de a conduce autovehicule anulat.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 poliție rurală Sângeorz-Băi sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice  și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Tot polițiștii din Sîngeorz Băi l-au depistat, duminică, pe un tânăr de 20 de ani din Feldru, care nu deține permis de conducere, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17D, pe raza localității Maieru.

Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au întocmit dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.