Pedofil din Bistrița, reținut de polițiști! Bărbatul se dezbrăca și urmărea copiii din zona Centrului istoric

Un bărbat din Bistrița care umbla pe jumătate dezbrăcat și aborda copii în zona Centrului istoric, a fost reținut, marți, de polițiști. Acum, acesta este cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri. Bărbatul are 49 de ani și se pare că este un om al străzii.

 

Mai multe familii din Bistrița, care locuiesc în zona Centrului istoric din municipiul Bistrița, au sesizat autoritățile că un bărbat, care are aproximativ 40 de ani, le abordează copiii și le propune acestora să îl urmeze. Se pare că, la vederea copiilor, individul își dădea pantalonii jos și insista ca micuții să îl însoțească. Copiii agresați sunt fetițe și băieți, cu vârste între 8 și 10 ani.

În final, bărbatul a fost identificat de polițiști și mai apoi reținut pentru 24 de ore, pentru ultraj contra bunelor moravuri. Se pare că este vorba despre un om al străzii și este în vârstă de 49 de ani.

Dosarul a intrat în vizorul procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, astăzi a fost identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 49 de ani, din Bistrița. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița”, precizează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.