Pieton accidentat de mașină în Rusu Bârgăului, pe DN 17! Acesta consumase alcool

Un bărbat a fost accidentat de un autoturism, miercuri seara,  pe DN 17, în localitatea bistrițeană Rusu Bârgăului. Acesta nu a suferit leziuni grave, însă a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Bistrița, pentru investigații suplimentare. În plus, s-a dovedit că bărbatul consumase alcool.

 

Un pieton a fost accidentat de un autoturism, în această seară, în localitatea Rusu Bârgaului. La locul accidentului a intervenit un echipaj de prim ajutor SMURD, care a găsit victima conștientă. 

„Echipajul de prim ajutor SMURD a preluat de la locul accidentului un barbat în vârstă de aproximativ 54 de ani. Victima nu prezenta mărci traumatice grave, a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare”, precizat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Polițiștii Serviciului Rutier efectuează și ei cercetări în cazul accidentului produs în localitatea Rusu Bârgăului. Oamenii legii au descoperit că pietonul consumase alcool.

„Conform primelor date, pe Drumul Național 17, un tânăr de 28 de ani, din Strâmba, în timp ce conducea o autoutilitară, a surprins și accidentat un pieton în vârstă de 54 de ani, din Rusu Bârgăului. Cei doi au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto și  0,66 mg/l în cazul pietonului”, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ BIstrița-Năsăud. 

A fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.

 

Imagine

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.