Piste pentru cicliști pe 28 de străzi din Bistrița și 175 de biciclete inteligente la dispoziția cetățenilor, printr-un proiect în valoare de circa 4,5 milioane de euro

Primăria municipiului Bistrița a depus în data de 4 aprilie 2018, la Agenția de Dezvoltare Regională Nord – Vest, proiectul “Amenajare piste de ciclişti în municipiul Bistriţa – Etapa 1”, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Proiectul a fost selectat în vederea finanţării și a parcurs toate etapele de evaluare, urmând să fie încadrat în etapa contractuală.

”Obiectivul general al proiectului este de a dezvolta un sistem de transport atractiv și eficient, prin amenajarea unei rețele coerente de piste/trasee pentru biciclete – o optiune la utilizarea autoturismelor, mai atractivă din punct de vedere economic și al mediului, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport” arată Primăria Bistrița, într-un expunerea de motive a unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut de consilierii locali în ședința ordinară din data de 19 decembrie. Acesta prevede aprobarea proiectului, dar și a cheltuielilor aferente acestuia.

Astfel, potrivit proiectului se vor amenaja 26,056 km de piste de ciclisti, semnalizate corespunzator, pe 28 de străzi din municipiul Bistrița, in vederea îmbunătăţirii infrastructurii de circulaţie pentru biciclişti şi a creşterii siguranţei în trafic a acestora, respectiv a facilitării mobilității populatiei, pentru reducerea numarului de deplasari cu autoturismele private, contribuind astfel la o reducere estimata a emisiilor de echivalent CO2 cu aproximativ 3,98% dupa primul an de implementare a proiectului si cu 5,4% dupa al cincilea an de durabilitate a proiectului.

De asemenea, se vor instala 7 stații funcționale de închiriere biciclete – tip bike-sharing – dintre care două vor fi dotate inclusiv cu biciclete electrice, stații care au în componență terminale inteligente, stații analogice/inteligente de andocare pentru cele 175 biciclete achiziționate prin proiect, capabile să genereze economii de energie și reducerea nivelului de poluare, după implementarea proiectului.

În plus, se vor achiziționa 175 biciclete inteligente funcționale, accesibile populației, cu scopul de a contribui la o creștere a numărului de persoane care utilizează pistele/traseele pentru biciclete față de situația prezentă, cu 25.500 de persoane în primul an de după implementarea proiectului și cu 36.500 persoane în al cincilea an de durabilitate a proiectului.

STRĂZILE DIN MUNICIPIUL BISTRIŢA CARE SUNT CUPRINSE ÎN PROIECTUL ”AMENAJARE PISTE PENTRU CICLIŞTI – ETAPA I”:

  1. 1 Decembrie – DN 17;
  2. Avram Iancu;
  3. Grănicerilor;
  4. Ghinzii; Drum comunal 8 – Ghinda;
  5. R. Vivu – DJ 173;
  6. Vasile Lupu;
  7. Tudor Vladimirescu;
  8. Cimitirului;
  9. Crinilor;
  10. Ion Slavici;
  11. Subcetate;
  12. Drumul Cetăţii DN 17 / terenuri adiacente DN;
  13. Drumul Dumitrei Vechi;
  14. Dimitrie Cantemir;
  15. Eroilor;
  16. Împăratul Traian;
  17. Valeriu Branişte;
  18. Aleea Sălciilor / teren situat între str. Libertăţii şi Petru Maior, pe lângă pârâu; Aleea Sălciilor / teren între str. Libertăţii şi Valeriu Branişte, pe lângă pârâu;
  19. Petru Maior – tronson 1; Petru Maior – tronson 2;
  20. Alexandru Odobescu – DJ 173 C;
  21. Ioan Raţiu – DJ 173 C;
  22. Codrişor – tronson 1;
  23. Alba Iulia;
  24. Aleea Şieului;
  25. Panait Cerna;
  26. Gheorghe Pop de Băseşti;
  27. Axente Sever;
  28. Garoafei.

Referitor la acest proiect, primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, declara că ”nu vom avea doar niște linii trasate pe suprafețele de carosabil sau pe trotuare, ci va exista o diferență de nivel, circa 5-6 cm, între pistele de biciclete și trotuare și între piste și carosabil. Între carosabil și pistele de biciclete și, pe multe porțiuni, și între pistele de biciclete și trotuare vor fi amplasate elemente de separare, stâlpișori sau alte elemente, astfel încât să protejăm cicliștii de mașini și pietonii de cicliști”. 

Valoarea totală a proiectului este de 21.074.347,00 lei, inclusiv TVA, din care: 21.069.918,40 lei – valoare totală eligibilă, 4.428,60  lei – valoare neeligibilă și 20.648.520,01 lei – asistență financiară nerambursabilă.

Durata de implementare a proiectului este de 31 luni din momentul semnării contractului.

FOTO: www.cugetliber.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.