Un agent de poliție din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud este cercetat, sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de complicitate la contrabandă și abuz în serviciu într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de contrabandă cu țigări și alcool, transmite DGA.

 

În cauză, la data de 8 iunie, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bistrița – Năsăud, sub coordonarea procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița – Nasăud, au pus în executare patru mandate de percheziție (dintr-un total de 36), din care două la domiciliul și locul de muncă al unui polițist din cadrul Postului de Poliție Rodna – Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de deținere în afara antrepozitului fiscal de produse accizabile supuse marcării fără a fi supuse marcării, contrabandă, evaziune fiscală, eliberarea pentru consum, deţinere în afara antrepozitului fiscal şi transportul, oferirea spre vânzare sau vânzarea de produse energetice și abuz în serviciu.

La finalizarea perchezițiilor, lucrătorii de poliție judiciară ai D.G.A. au pus în executare mandatul de aducere a celui în cauză la sediul structurii de parchet, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituire de grup infracțional organizat.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Cluj, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Cluj și Serviciului Acțiuni Speciale Botoșani, respectiv Brașov.

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud