Poluare pe Someșul Mare din cauza unei stații de epurare a minei de la Rodna! Ce spun autoritățile

Pârâul Valea Boilor de pe Valea Vinului din comuna bistrițeană Rodna a fost din nou poluat cu deșeuri miniere, iar unda a ajuns până în râul Someșul Mare. Din primele informații ar fi vorba despre o serie de defecțiuni tehnice la stația de epurare a minei unde se colectează apele din două galerii ale fostei mine din Rodna, acum închisă, aceasta aflându-se în conservare.

 

 

Din nou sunt probleme pe Valea Vinului în zona fostei mine, unde joi dimineața localnicii au observat că apa pârâului Valea Boilor își schimbase culoarea într-un marooniu roșcat. Unda a ajuns până în râul Someșul Mare.

„Deversare din fosta explotare minieră în bazinul râului Someșul Mare!Ce credeți despre fauna piscicolă și mediul înconjurător? Haideți să distribuim să vad cei direct răspunzători și cu pensii mari de la exploatările minere care ne -au distrus mediu și fauna piscicolă!”, a scris pe Facebook, Florin Moldovan, locuitor al comunei Rodna, totdată acesta postând și o serie de fotografii drept dovadă.

Contactat telefonic, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, Gabriel Petraș a confirmat faptul că există probleme de poluare pe râul Someșul Mare. Acesta a precizat că o echipă a instituției se află la fața locului și evaluează încă situația. Din primele informații, poluarea ar fi fost cauzată de niște defecțiuni la stația de epurare a apelor provenite din galeriile minei, stație care este foarte veche.

Am înțeles de la colegii mei, care se află încă acolo, că ar fi fost niște defecțiuni la vanele de la stația de epurare, care are rolul să epureze apele captate. Mai multe date vă pot da după finalizarea verificărilor, adică mâine dimineață„, a precizat pentru Realitatea de Bistrița, comisarul șef al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud.

 

Primarul comunei Rodna, Tinu Grapini, a confirmat și el acest incident. Potrivit acestuia, există posibilitatea ca fenomenul să fi avut loc la vanele de la stația de epurare, care colectează apele de la două galerii, cea de la cota 600 și cea de la cota 800.

Am văzut ce se întâmplă și am anunțat Garda de Mediu. Nu șiu exact care sunt problemele, însă anul trecut noi am făcut o închidere de mină la galeria 800, iar în primăvara acestui an a avut loc recepția, deci nu cred ca sunt acolo probleme, ci la o altă galerie. (…) Dacă la stația de epurare au apărut probleme… știu că aceasta era prinsă pentru o finanțare în valoare de un milion de euro, pentru modernizare. Sigur că la vremea respectivă se discuta ca toatele apele uzate din mină să intre în stație, iar în acest moment aceasta este subdimensionată. Este posibil să fi fost acum problema asta”, a declarat pentru Realitatea de Bistrița, primarul comunei Rodna.

Potrivit acestuia, finanțarea pentru proiectul de modernizare a stației de epurare ar fi trebuit asigurată de Ministerul Energiei – Direcția de Resurse Minerale. De altfel tot ei au asigurat finanțarea și pentru închiderea galeriei de la cota 800.

În primăvară au venit de asemenea niște directori de la minister și am fost din nou împreună la stația de pe Valea Vinului. Atunci s-au lansat promisiuni cu privire la o finanțare de un milion de euro pentru extindere, modernizare mărirea capacității stației de epurare. La acea vreme se lucra la documentație. Am crezut că nu vom mai avea probleme după închiderea galeriei de la cota 800. Numai că apele din această galerie au un debușeu în cea de la 600 și apele uzate colectate aici vin pe conducte direct în stația de epurare„, a spus Tinu Grapini.

Totuși, edilul nu poate să își explice deocamdată care ar fi motivul prezentei poluări, în condițiile în care în zonă nu a plouat de foarte multă vreme.

Vom vedea ce constată cei de la Garda de Mediu și ce măsuri iau. În 2017, societății care gestionează stația, Cartel Bau, i s-a aplicat o amendă de un miliard de lei vechi. Eu le-am spus atunci (n. r. – celor de la Garda de Mediu): Domnilor, pe mine nu mă încântă că voi le dați amendă de un miliard, mai bine îi puneați să investească în stație miliardul ăsta, așa ei mai au nevoie de încă un milion de euro ca să facă investiția„, a mai adăugat primarul Tinu Grapini.

Nu este prima dată când au loc astfel de incidente la mina de pe Valea Vinului din comuna Rodna, fiindcă în timp au avut loc foarte multe incidente. Unul dintre acestea a avut loc în noiembrie 2013, câțiva hoți de fier vechi au spart ușa de la galeria de la cota 800, producând o poluare cu noroi de mină pe râul Someșul Mare, pe o lungime de circa 15 km. La acea vreme, nu a fost prima dată când au acționat în acest fel hoții de fier vechi. Cu o săptămână înainte de respectivul incident aceștia au mai avut o tentativă, iar cei de la Garda de Mediu Bistrița-Năsăud a pus în vedere reprezentanților societății care administra mina – Conversmin SA – să ia măsuri. Culmea, aceasta a fost amendată cu 50.000 lei și cu un an înainte pentru probleme similare.

De-a lungul timpului, nu doar hoţii de fier vechi au „atacat” galeriile minei, ci şi „căutătorii” de aur şi argint, nişte romi de prin partea locului care visând să dea marea lovitură şi să se îmbogăţească peste noapte, au spart o gură de mină cu picamerul. Romii nu s-au pricopsit cu aur şi argint în final, ci cu amenzi de vreo câteva sute de lei.

 

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.